Eu cred că omul care mă reprezintă în instituţia cea mai înaltă a
republicii, Parlamentul României, ar trebui să fie cel puţin cu o clasă peste
mine din două motive : unul, ca să mă poată
înţelege, doi, ca să poată transpune în lege ceea ce a înţeles.
Dacă acesta este cu o clasă sau cu mai multe clase sub mine, reprezentarea mea
nu-şi mai găseşte raţiunea în actul de reprezentare a reprezentantului meu din
două motive : unul, pentru că mesajul meu
nu poate fi perceput in extenso, doi, pentru că transpunerea în lege a unui
mesaj viciat nu poate conduce decât la o aberaţie. Ori dacă
lucrurile trebuie aşezate neapărat pe temeiuri de natură intelectuală, nu mai
puţin important este ca aceste lucruri să nu prevaleze asupra temeiurilor de
natură morală şi asta din două motive : unul,
degeaba reprezentantul meu mă înţelege dacă acţionează ca şi când nu m-ar
înţelege, doi, degeaba acesta pledează în favoarea interesului meu dacă o face
în aşa fel încât rezultatul să nu-mi fie accesibil. Cum însă
competenţa şi caracterul nu sunt suficiente în actul reprezentării dacă nu există determinare, se înţelege
că lipsa voinţei de a face este la fel de dăunătoare ca şi inexistenţa sau
existenţa parţială a celorlalte două din alte două motive : unul, fie că reprezentantul meu nu are abilităţile
unui reprezentant şi se comportă ca un asistent complexat, fie că acesta joacă
în altă piesă în care eu n-am cum să mă regăsesc. Şi în acest punct
intervine subordonarea reprezentării mele unor alte interese, de partid sau de
grup, cu care eu nu mă identific ori cu care nu sunt de acord din cel puţin
două motive : unul, reprezentarea
interesului meu este deturnată samavolnic împotriva propriului meu interes,
doi, alăturarea insidioasă a reprezentării mele unui interes de partid sau de
grup pe lângă faptul că îmi dilueză mesajul până la disoluţie, îmi crează şi un
sentiment de vinovăţie ca urmare a delegării neinspirate a reprezentării.
Aşa se face ca într-un final între mine şi reprezentantul meu, cu care nu
mă mai identific, survine înstrăinarea aceea resemnată, lehamitea, resimţită de
fiecare altfel: unul cu sentimentul că a
fost înşelat în aşteptări, celălalt cu sentimentul că aceste lucruri se
întâmplă de când lumea.
În ultimii
douăzeci de ani reprezentarea intereselor
noastre în Parlamentul României prin reprezentanţii noştri legali,
legitimaţi prin vot, a fost, mai degrabă, o
disimulare a reprezentării. Noi i-am trimis acolo să lucreze în
folosul nostru, al tuturor, iar ei au
lucrat exclusiv în avantajul şi folosul lor propriu. Noi i-am trims
acolo să ocrotească, să crească şi să sporească avuţia ţării, iar ei, mai rău decât duşmanii noştri de
neam, s-au mărginit doar s-o risipească.
Noi i-am trimis acolo să clădească un templu măreţ al Justiţiei, iar ei au clădit un labirint înspăimântător al
Injustiţiei...
În urma lor,
atunci şi acum, nu se văd decât urmele unei reprezentări
deturnate, adică a unei reprezentaţii : mormane de fier vechi şi
şomeri fără nicio speranţă, pensionari debusolaţi şi tineri apatici, oameni ai
străzii şi câini vagabonzi, cartiere şi comunităţi trăind ca în evul mediu,
sărăcie şi disperare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu