„ ... Oraşul Beijing are în partea de miazăzi două ziduri de construcţie
puternică şi se povesteşte că pe aceste ziduri pot alerga fără nicio piedică 12
călăreţi, atât sunt de late, căci între ziduri au turnat pământ de l-au
bătătorit... Noaptea, în oraşul Beijing veghează străji pe ziduri şi pe
uliţe, iar ziua străjuiesc în faţa porţilor enuci, care adună taxele de la toţi
aceia care intră în oraş, însă de la străini nu iau nimic... În oraşul Beijinng puţine sunt uliţele care
să nu fi fost aşternute cu piatră, iar pe uliţe se află săpate fântâni şi de
amândouă părţile sunt săpate şanţuri mari îndreptate spre râuri şi lacuri. Şi
când plouă, prin aceste şanţuri se scurge apa de pe uliţe şi ulicioare, iar din
curţi apa de ploaie se scurge în uliţe prin nişte tuburi...”
( Jurnal de călătorie în China –
Nicolae Milescu Spătarul )
Au trecut 374 de ani
de la naşterea lui Nicolae Milescu Spătarul ( 1636 – 1708 ), poreclit Cârnul,
după ce domnitorul Moldovei, Iliaş Alexandru, pune să-i taie nasul pentru
uzurparea tronului, un personaj insolit, de înaltă ţinută intelectuală,
poliglot, scriitor, diplomat, calător şi spion în solda ţarului Aleksei
Mihailovici al Rusiei, considerat primul om care a descris continentul
necunoscut până atunci, Asia, în care se afla şi împărăţia Chinei. Îşi începe
instrucţia la Şcoala Domnească de la Trei Ierarhi din Iaşi, apoi continuă la
Şcoala Mare din Constantinopol, unde deprinde slavona, greaca veche, neogreaca,
latina, turca, araba, istoria şi filosofia, devenind la numai 17 ani grămatic
la Curtea Sucevii în timpul domniei lui Gheorghe Ştefan şi al lui Gheorghe
Ghica, care în jurul vârstei de 24 de ani îl înalţă pentru scurt timp, cât a
domnit în Muntenia, la rangul de spătar. Un an mai târziu, fiul lui Vasile
Lupu, Ştefăniţă, îl numeşte reprezentant diplomatic pe lângă Poarta otomană,
căzând în dizgraţie 3 ani mai târziu, după maziulirea lui Ghica din scaunul
Munteniei, dar reprezentându-l, în continuare, pe acesta şi pe alţii la Berlin,
Stockholm, Paris, Varşovia sau Moscova. La 31 de ani revine în Moldova, unde
complotează împotriva domnitorului Iliaş Alexandru şi se alege cu nasul tăiat,
pentru ca la 35 de ani, la recomandarea patriarhului Dositei al Ierusalimului,
cu care se cunoscuse în timpul şcolii la Constantinopol, pleacă la Moscova,
fiind primit în serviciul ţarului ca traducător pentru limbile greacă, latină
şi română. Patru ani mai târziu, însuşi ţarul îl trimite într-o misiune ( sub
acoperire diplomatică ) în China, în fruntea unei delegaţii de 150 de oameni,
având drept finalitate culegerea de informaţii amănunţite de la curtea
împăraţilor chinezi, dar şi cartografierea şi descrierea acelor locuri
îndepărtate în scop militar.
Plecând
din Moscova în 3 martie 1675, staţionează pentru pregătiri de drum şi
aprovizionare în oraşul Tobolsk, iar de acolo cu bărcile, pe afluentul râului
Obi, Irtâş, coboară, străbătând aproape toată Siberia, spre râul Argun, din
extremitatea cea mai estică a Chinei, de unde, călătorind pe uscat, ajunge
cincisprezece luni mai târziu, adică pe 20 mai 1676, la Beijing. Aici misiunea
rusă este găzduită într-o clădire uriaşă, înconjurată cu ziduri ca o închisoare,
fiind confruntată cu tot felul de primejdii şi întâmplări ieşite din comun,
despre care Milescu relatează pe larg în Jurnalul de călătorie din China,
Descrierea Chinei sau în notele de călătorie De la Tobolsk până în China.
„ ... Cetatea
cea roşie, împărătească, clădită ...prin măreţie şi prin frumuseţe, ea întrece
toate cetăţile împărăteşti europene. Şi aici se află palate minunate, grădini
mari, păduri, pâraie şi dealuri făcute de mâna omului...Zidurile sunt din
cărămidă dar tavanul de lemn este sprijinit pe coloane înalte, rotunde,
sculptate şi aurite, iar grinzile sunt vopsite în felurite culori...”
Întâlnirea cu împăratul chinez n-a mai avut loc întrucât reprezentantul
ţarului rus, Nicolae Milescu Spătaru, a considerat protocolul impus de Beijing
umilitor pentru o putere ca Rusia, fapt care nu l-a împiedicat, se pare, să
revină încă de două ori în China după încheierea primei călătorii, care a durat
aproape trei ani. Pe lângă descrierea moravurilor, a obiceiurilor şi a
arhitecturii chinezeşti, complet necunoscute civilizaţiei europene, Milescu
strânge informaţii militare, întocmeşte hărţi, cartografiază, observă şi
consemnează ca un adevărat spion superdotat, probabil printre primii pionieri
ai spionajului românesc.
„ ... Zidul începe la Marea de răsărit şi
înconjoară toate ulusurile ( satele ) imperiului chinez pe o lugime de 1500 de
verste ( 1000 de mile ). El urcă peste stânci şi munţi înalţi şi coboară prin
văi adânci şi înguste. Zidul este clădit la temelie din bolovani mari de granit
necioplit, deasupra căruia s-a zidit cărămidă. Când chinezii vorbesc despre el,
spun că atunci când a fost clădit, în munţi n-a mai rămas piatră, în pustiuri
n-a mai rămas nisip, în mări apă, iar în păduri copaci...”
( Fragmente din Descrierea
Chinei – Nicolae Milescu Spătaru )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu