m-am
speriat cumplit în dimineaţa aceea
spintecată
de triluri şi bâzâit de albină
când
am deschis robinetul din baie
şi
a ţâşnit bolborosind dinăuntru-i
un
şuvoi de lumină
m-am
spălat pe faţă cu scursura aceea
lăptoasă
care curgea în chiuvetă
era
rece de-mi lăcrimau ochii
şi
se lipea cu asprime de pleoape
ca
praful de cretă
femeia
din baie care-mi cântase la flaut
din
Mozart şi Bizet toată sara
se
scălda râzând în lumina din cadă
şi
părea o statuie cioplită în marmură
de
Carrara
am
ieşit, Doamne, îngrozit şi confuz
din
casa aceea bântuită în grădină
dar,
vai, nu mai puteam merge pe
tălpi
şi pe vârfuri ca altădată –
devenisem
lumină
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu