nu poţi jura pe crucea asta de-abanos
cândva ai fost un auca, te simt înăuntru,
ce dracu’ – ţi-ai împlântat în mine
jungherul cu plăsele de os
şi mi-ai retezat capu’
de ce nu mă mir când aud de manioc
de scalpuri umplute cu tăciuni
să se zvânte – de ce-mi amintesc
mereu despre ochii cusuţi
şi mai ales despre căpăţânile strâmte
de ce mă regăsesc pictat ca un clovn
între un spirit cu formă de câine
şi altul de cal – de ce mă regăsesc
în tobe şi dansuri, în mugurii magici
şi otrăviţi de mescal
nu poţi jura pe crucea asta de-abanos,
cândva ai fost auca, te simt înăuntru,
ce dracu’ – nu mai există nici un mister,
cineva mi-a descusut ochii de beznă
cu acu’
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu