sunt zile când ard mocnit, fără fum,
ca o ţigară uitată alături, pe masă
şi zile când mă adun din frunze şi
resturi de scrum – şi-mi umblu prin cuget
aşa cum umblu prin casă
sunt zile când ochii dinăuntru mă dor
iar spaima pe iris se-aşază ca o pânză
de gheaţă – sunt zile când simt moartea
rece în fiecare por – şi zile când uit totul
sufocat de excesul de viaţă
sunt zile când ard mocnit, efemer,
aşa cum arde focu-n soba mea
de teracotă – sunt zile când sparg
cu privirea porţile de cer – şi zile când
mă ferec înăuntru-mi
ca-ntr-o grotă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu