Imaginea slugarnică a profesorului Marga
întinzând mâna preşedintelui Băsescu şi cea a preşedintelui Băsescu refuzând
să-i întindă mâna lui Marga, însoţită de o încrâncenare primitivă şi de o
emasculare grobiană a degetului arătător, m-au scârbit încă o dată privind zile
trecute ceremonia de investire a guvernului Ponta, în care, mărturisesc, îmi
pusesem oarece speranţă. Dacă antecedentele actorilor implicaţi prefigurau
îndeplinirea unei formalităţi scurte şi glaciale, fără strângeri de mână sau
politeţuri ieftine, miniştrii au evoluat lamentabil, ca într-o piesă de teatru
ieftină, interpretând rolurie unor personaje complexate şi obediente, alături
de o gloată de susţinători, care nu aveau nimic în comun cu evenimentul ( soţia
sau mama premierului, liderii celor trei partide politice, şcalii de tristă
amintire, etc). De unde până mai ieri aceeaşi oameni excludeau orice
posibilitate de relaţionare cu Băsescu, cei mai mulţi pronunţându-se ritos în
favoarea demiterii sale, la momentul acela solemn ( atât de prielnic ) nu mai
păreau la fel de determinaţi ca mai dăunezi şi, în orice caz, nu mai aveau
alura de războinici ai luminii de pe ecranele televizoarelor. M-aş fi aşteptat
ca Victor Ponta să se rezume la o înclinare rigidă, iar Marga, să-i arunce
preşedintelui ( dojenitor) cu „jurământul
de credinţă” în cap. La rigoare, m-aş fi aşteptat la acelaşi lucru şi din
partea miniştrilor sau a asistenţei, ceea ce ar fi însemnat o transpunere în
faptă a vorbelor şi nu invers. Din păcate, atât preşedintele, în criză de
popularitate, cât şi premierul, luat de val, şi-au dat în petic, preferând cu
toţii o „coabitare” perversă, în stil dâmboviţean, decât o delimitare demnă şi
onorabilă.
Ieri preşedintele, aflat la Chicago, n-a scăpat
prilejul să mai dea un bobârnac imaginii României, declarând unui grup de vreo
douăzeci de conaţionali gălăgioşi, peste discursul lui Marga, desigur, că se
consideră cel mai înalt reprezentant al românilor de pretutindeni, în
condiţiile în care sondajele îl plasează undeva sub zece la sută, iar imaginea
sa se deteriorează cu fiecare ieşire în public. A fost, aşa cum declara Crin
Antonescu, o demonstraţie mârlănească de orgoliu prezidenţial, un ultim cântec
de lebădă, probabil, înaintea unei debarcări iminente. Ipocrizia acestui
dinozaur de circ care loveşte chiar în fibra neamului românesc, în bătrâni,
copii, oameni cu dezabilităţi, mame etc, tăind pensii, salarii, ajutoare, orice
se poate tăia, nu se scumpeşte să arunce bugetul ţării pe drone, avioane ieşite
din uz, frigate de pe vremea bunicii, elicoptere, maşini etc., uzând de cele
mai abjecte tertipuri cu o neruşinare demnă de o cauză mai bună, sub demnitatea
unui şef de stat. Iată înalta expresie a
votului pe cârnaţi, găleţi de plastic şi bere! ( ceea ce înseamnă că nu numai
somnul raţiunii naşte monştri! )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu