Femeia cu care se culcase în
noaptea aceea Constantin Cernat, o bruntetă superbă, de trei ori mai tânără
decât dânsul, urma să plece pe la miezul nopţii, aşa cum se înţeleseseră
iniţial, numai că aceasta hotărâse să mai rămână până a doua zi, cel puţin,
copleşită de un semntiment pe care nu-l mai încercase până atunci.
- Eşti al doilea bărbat din viaţa mea, îi
mărturisise femeia într-un târziu, şi am recurs la treaba asta, cum s-o numi
ea, pentru bani. Soţul meu a fost concediat luna trecută, iar mie mi-a expirat
ajutorul de şomaj de două săptămâni. El mai munceşte cu ziua, ca electrician,
dar bea tot ce câştigă, trăind din ceea ce mai aduc eu de la părinţi sau de la
magazinul unde lucrez cu jumătate de normă. Abia ieri am aflat despre tine, de
la o prietenă, care te mai vizitează din când în când, şi mi-am luat inima-n
dinţi, ca o începătoare, sperând ca totul să se desfăşoare repede şi fără
complicaţii.
Şezând
pe o parte, cu faţa la dânsa, Cernat îi ţinea capul pe o mână, iar cu cealată
îi mângâia sânii rotunzi şi fermi ori îi cuprindea între buze sfârcurile
maronii, întărite, umezindu-le cu limba.
- Ce fel
de complicaţii, dragostea mea ?
- Ştiu
şi eu ! Sunt atâţia perverşi pe lumea aceasta ! Auzisem despre
sadici, despre dereglaţi sexual sau mintal ! Îţi trebuie ceva experienţă
ca să te învârţi printre asemenea indivizi, adesea violenţi şi imprevizibili,
iar eu, până acum câteva ore, nu aveam decât experienţa trăită alături de soţul
meu, care s-a dovedit precară.
- În
raport cu cea trăită acum ?
- Nu
ştiu ce să zic, iubitule, însă în seara aceasta m-am simţit pentru prima dată
altfel. Am avut sentimentul că sunt altceva decât un obiect de unică folosinţă,
pe care-l utilizezi involuntar, la repezeală, şi de care te debrasezi imediat
după întrebuinţare. M-am simţit pentru prima dată înmugurind, îmbobocind şi
izbucnind în mii de petale de floare, apoi tremurând şi agonizând într-o mare
de linişte şi nemăsurată bucurie.
Cernat
îi întoarse capul spre dânsul, o sărută îndelung şi apăsat, până când îi simţi
saliva în colţul gurii şi privirea topită, scrutând dincolo de fereastra
deschisă.
- Vezi fluturii aceia cum zboară şi se lovesc
de sticla fierbinte ? o întrebă el în şoaptă. Te-ai întrebat vreodată ce-i
împinge cu atâta forţă şi inconştienţă
spre moarte ?
- Nu,
iubitule, murmură ea deschizându-se şi încolăcindu-se cu mâinile de gâtul lui ca o şopârlă, fiindcă şi noi suntem
fluturi şi zburăm orbiţi de lumina copleşitoare a pasiunii, fiindcă şi noi
ne-am învins spaimele ca şi fluturii şi sfidăm moartea de pe marginea acestei
clipe firave, sub care se deschide prăpastia timpului…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu