Miriapodul mă priveşte cu o
sută de ochi
şi se mişcă încet către mine
cu o sută de picioare
păroase.
Mă şi vede la cina de seară
hăcuit de o sută de cleşti
şi servit într-o sută de
feluri pe tot atâtea platouri
de oase
La ce i-or fi trebuind
scârboşeniei o sută de ochi
când şi doi sunt prea mulţi
laolaltă pentru destinu-i
macabru?
De ce i-or fi trebuind o
sută de picioare, mă-ntreb,
când i-ar ajunge să meargă
pe stârvuri doar două
sau patru?
Vin în conhorte prelungi,
din milioane de părţi
şi mă privesc cu milioane de
ochi injectaţi de sînge
şi ură.
Mi se urcă pe glezne, pe umeri, pe faţă, peste tot,
şi-şi scot milioane de
cleşti înmuiaţi în bale şi otrava
din gură.
Staţi! le strigă deodată
miriapodul din fruntea conhortei,
o arătare scârboasă, cum
n-am mai văzut niciodată,
un monstru.
A fost o eroare, prieteni,
le zice, să fiu al dracului dacă
n-a fost o eroare! Să
trăiţi, domnule Conţu! Pentru onor
prezentaţi arm’!: acesta-i
de-al nostru...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu