Întinsă
în pat, lângă soţul ei, Bartolomeu, care sforăia îngrozitor, Magdalena Pripas
simţi din nou ghiontul acela dureros dinăuntru burţii şi abia se abţinu să nu
ţipe. Nu era firesc ca o femeie la patruzeci de ani să se trezească peste
noapte cu asemenea dureri aiuritoare, imposibil de confundat, în absenţa
oricărui semn premergător sau explicaţii. O fi chemând-o Magdalena, ca pe
Sfânta Fecioară, dar de aici şi până a rămâne însărcinată în gând, după ce
toată viaţa încercase la modul propriu acelaşi lucru, fără succes, era prea
mult. Coborî din pat, călcând în vârful degetelor, şi ieşi pe balcon, unde
inspiră adânc aerul rece al nopţii şi-şi aprinse o ţigară. În mintea ei exista,
totuşi, un dubiu, o îndoială legată de ceva petrecut demult, care acum răzbea
dintr-o dată la suprafaţă şi îşi făcea loc insidios printre temerile sale. Se
întâmplase într-o toaletă publică, în timpul unei petreceri de pomină, organizată
de conducere la cabana „Răscrucea” din Retezat, cu un prieten de-al lui
Bartolomeu, francez de origine, detaşat nu mult timp după aceea la o sucursală
a firmei din Kuala Lumpur. Îşi aminti, cutremurându-se de scârbă, că bărbatul o
rezemase de un perete rece, placat cu faianţă, apoi o întoarse cu spatele şi
ejaculase, din cauza emoţiei, probabil, instantaneu. De atunci trecuseră
aproape trei luni...
Magdalena Ispas ştia că soţul ei întreţinea realaţii sexuale cu mai
toate studentele sale, dar îi trecea cu vedere această slăbiciune omenească,
incurabilă, convinsă fiind că Bartolomeu nu amesteca lucrurile şi nu se angaja
niciodată într-o relaţie cu o femeie mai mult decât era necesar. N-o neglija
nici pe dânsa, desigur, şi nu risipea banii, altfel destul de mulţi, ca să-şi
satisfacă, ceea ce el denumea în termeni filosofici, hedonismul neoepicurian.
Se făcuse deja ora două şi cum nu putea să adoarmă în niciun chip se apucă să-i
facă geamantanul, amintindu-şi că avea rezervare la prima cursă către Berlin,
unde ţinea trimestrial câte-o sesiune de comunicări ştiinţifice. Plecarea lui
se potrivea perfect cu dorinţa ei de a-şi clarifica temerile acelea absurde,
apărute peste noapte, astfel că nu i se păru o corvadă drumul cu maşina până la
aeroport.
Simţi mâna dolofană a ginecologului
alunecându-i delicat înăuntru, palpându-i măruntaiele, explorând-o amănunţit,
centimetru cu centimetru, apoi retrăgându-se uşor şi sigură în afară. Îl auzi
spunându-i să se îmbrace şi-l văzu, după ce deschise ochii, spălându-se pe
mâini cu o coajă albastră de săpun.
- Cum e
doctore?
-
Depinde din ce perspectivă mă întrebi? zâmbi acesta amuzat de poziţia „călare”,
în care rămăsese.. Dacă ai dorit sarcina asta, e o nenorocire, dacă nu, nu!
Chiui de
fericire şi puţin lipsise să nu-l îmbrăţişeze dacă n-ar fi realizat la timp că
era goală. Reveni din vestiar îmbrăcată şi-şi duse gestul început până la
capăt.
- Să fi
fost doar o părere, doctore?
- Este
posibil, dar ca să fim siguri că nu este altceva, fiindcă de sarcină nici nu
poate fi vorba, trebuie să treci pe la noul şi modernul nostru laborator!
Diseară ai şi rezultatele!
Deşertase pastilele din flacon în podul palmei, le privi îndelung, cu
ochii podidiţi de lacrimi, şi începu să le înghită pe rând, luând de fiecare
dată şi câte o gură de whisky. Simţea că se afunda într-o pâclă groasă,
înecăcioasă, din spatele căreia doar
vocea doctorului mai răzbătea până la dânsa: „ Ai sida, femeie!!! ” se auzea
din ce în ce mai slab. „Ai sidaaaaa!!! Fugiţi, oameni buni!!! Omorâţi-o cu
pietreee !!!”. Iar ea îl vedea parcă pe Bartolomeu acoperit de buboaie şi
râzând în hohote, arătând către studentele sale descărnate, de-a dreptul
hidoase, către băieţii care se culcaseră la rândul lor cu ele şi se transformaseră
în zombi, către întreaga umanitate cuprinsă în această morişcă înspăimântătoare
a iubirii şi morţii...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu