„...Omul s-a născut liber, dar pretutindeni este în lanţuri...”
La 298
de ani de la naşterea sa ( 28 iunie 1712), Jean Jaques Rousseau, părintele Contractului
social, pare să ne dojenească trist de dincolo, din umbra de nepătruns a
Eternităţii. Eroul unei vieţi zbuciumate, tumultuoase, începând cu moartea mamei sale la naştere, urmată la numai şaisprezece ani distanţă de abandonul tatălui său, îngropat în
datorii, apoi de întâlnirea femeii providenţiale, doamna Warens, care-i va fi simultan mamă, iubită şi călăuzitoare,
şi nu mult timp după aceea de primul
contact cu Parisul, unde avea să devină secretarul
ambasadorului Franţei în Republica Veneţia şi s-o cunoască pe Therese Levasseur, menajeră într-un
hotel, cu care se va căsători şi alături
de care va rămâne până la moarte, abandonându-şi
însă cei cinci copii la orfelinat. Il cunoaşte pe Diderot şi contribuie intens la Enciclopedie,
câştigă premiul Academiei din Dijon,
scrie Julie, Despre Contractul social, Emile,
eseuri despre originea inegalităţii,
despre progresul artelor, concepe
proiectul unei Constituţii a insulei
Corsica, devenind faimos, dar şi periculos pentru aristocraţia vremii. Fuge
în Anglia după ce cărţile sale sunt
interzise în Franţa şi Geneva, la invitaţia lui David Hume, devine instabil mental, se reîntoarce în Elveţia pe
ascuns, unde starea sănătăţii sale se înrăutăţeşte dramatic, sfârşind aproape
singur şi nefericit.
Jean Jaques Rousseau vedea societatea
umană ca o sumă de contracte
încheiate între fiecare individ şi toţi
indivizii unui loc ( popor ) în scopul autoînţelegerii
şi autoguvernării prin legi făcute în numele tuturor şi prin exercitarea
acestei voinţe generale, delegate, într-un mod unanim acceptat. Aşa zisa libertate pierdută a individului,
subordonată voinţei generale, care este o medie a tuturor libertăţilor
individuale, reprezintă preţul plătit
suveranităţii, în timp ce aparenta
inegalitatea, care apare ca urmare a exercitării suveranităţii, se substituie unei egalităţi formale,
restrînse benevol, pe temeiul că omul se
naşte liber şi egal, dar nu poate trăi singur. Exercitarea suveranităţii în
opinia lui Jean Jaques Rousseau se bazează pe moralitate şi virtuţi înalte, pe responsabilitate şi pe echilibru, şi încetează acolo unde aceasta este
îndreptată împotriva cetăţenilor luaţi ca individualităţi. Deşi nu există
sisteme elective perfecte, cel ereditar nefiind mai eficient decât cel
democratic, scopul este îndeplinit dacă
se ajunge la acceptarea legilor, la realizarea binelui comun şi la respectarea
drepturilor cetăţeneşti, şi numai dacă cei aleşi ocârmuiesc cu
responsabilitate şi bună credinţă.
La 300 de
ani distanţă de Contractul lui Rousseau îţi vine să surâzi, dacă nu
cumva să râzi în hohote, văzând de unde
s-a plecat şi unde s-a ajuns. Undeva, în Japonia, un edil depăşit de
situaţie în urma unui cutremur îşi face harakiri
arătând celor care l-au ales că era responsabilitatea sa ca acest lucru să nu se întâmple: n-a invocat greaua moştenire,
neputinţa omului în faţa cutremurelor, nimic. Şi-a asumat, pur şi simplu, responsabilitatea....Dacă şi la noi
asumarea răspunderii ar fi precedată de asemenea ritualuri am fi un popor
fericit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu