Încăpăţânarea
fanatică a unor „preţioşi” de a elogia mortul atât după acoperirea lui cu
ţărână, cât şi după consumarea prânzului totemic, semnificând, de fapt,
îngurgitarea simbolică a acestuia, poate fi înţeleasă, hai să zicem, într-un
context religios, dogmatic, dar este de neînţeles în planul mai larg al artei,
unde lucrurile par scăpate ireversibil de sub control iar viitorul nu lasă să
se întrevadă nicio speranţă. Agonia planetară a artei la confluenţa cu marile
provocări ale mileniului trei arată fără dubii că evoluţia noastră anevoioasă
se pregăteşte pentru ultimul salt, cel cosmic, asta însemnând trecerea peste
toate barierele cunoaşterii şi atingerea iluminării, adică a perfecţiunii (
punctul în care fiinţa se contopeşte cu propria-i conştiinţă ). La apogeul
acestei dimensiuni muribunde, contemporane, în care deruta se află la ea acasă,
constatăm cu regret că literatura n-a fost niciodată o doamnă respectabilă,
precum s-ar putea crede, ci mai degrabă o prostituată neruşinată şi
cosmopolită, favorizând de prea multe ori de-a lungul istoriei compromisul şi
impostura ori alăturându-se, adesea nepermis, unor cauze străine de idealurile
omenirii. Aceleaşi teme eterne, cultivate şi recultivate în timp, n-au făcut
decât să îngroaşe mormanul de maculatură mâzgâlit de casta aristocratică a
scribilor cu ştaif, atinsă de fiorul creaţiei, pe măsura evoluţiei incerte a
speciei umane, care, la un moment dat, nu s-a mai regăsit în această dimensiune
precară, asfixiantă, şi s-a orientat în afara ei, punând capăt obedienţei omului
faţă de propria-i conştiinţă şi devenind egalul ei. Cele câteva vârfuri rămase
în urmă, ca nişte dune în deşert, se pierd încetul cu încetul în imensitatea
nisipului ori sunt modelate de vânt în forme care nu mai seamănă cu nimic.
În
contrast, ştiinţa, sora mai mică a literaturii, a recuperat în mai puţin de
douăsute de ani întreaga zbatere a omenirii şi a reuşit să transforme visele
bătrânei doamne, ca să nu zicem metaforele ei, în realităţi palpabile,
inimaginabile până atunci, deschizând în paralel cu acestea şi calea virtuală a
cunoaşterii, care premerge ultimului salt, internetul. Pentru prima dată mase
largi de oameni ies din văgăuna colcăitoare a anonimatului şi se năpustesc
asupra lor înşile într-un spaţiu în care valoarea nu mai reprezintă nimic iar
egalizarea tinde să devină regula…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu